Trecut indepartat
„Nu stiu precis, documentar care si cand au fost primii negutatori romani porniti de pe meleagurile noastre care un infruntat drumurile lungi si necunoscute ca sa aduca marfuri din vestitul targ al vechiului centru comercial Lipsca…prin contactul pe care l-au avut negustorii lipscani cu tarile vizitate; cu firmele si oamenii de afaceri, ei si-au dezvoltat orizontul, au invatat limbi straine; marfurile si produsele noastre au fost facute cunoscute strainatatii si de acolo au adus ce li s-a parut mai bun si mai interesant…au schimbat aspectul oriental al vesmintelor, au contribuit la mobilarea occidentala a interioarelor…au facut donatii pretioase manastirilor, au ctitorit biserici, au intemeiat institutii de binefacere si de cultura…si-au construit case foarte frumoase, mult mai aratoase chiar decat cele ale boierilor, contribuind astfel la ridicarea urbanistica a capitalei …”
(Bacalbasa – „Lipscanii si importanta lor in dezvoltarea comertului”, Bucurestii de altadata p.376:)
De ce revenim mereu la subiectul Lipscaniei? Pentru a privi de acesta data din perspectiva povestii pe care zona veche a orasului o are de spus. Nu povestea fiecarei case in parte ne intereseaza acum, ci cea a unei zone a orasului pe care ne-am obisnuit sa o numim „Lipscani”.
FotoCa o introducere a acestei naratiuni, putem spune ca la inceputul sec. XVIII, exista deja ulita care avea sa poarte numele de „Lipscani” – o strada foarte ingusta care facea legatura intre centrul comercial al orasului (in jurul bisericii Sf. Gheorghe) si noua artera Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei). |n secolul XIX, aici se construieste foarte mult, in special hanuri si pravalii inguste la fatada si lungi in adancime (caracteristici care se pot observa si azi). Ca urmare a distrugerilor provocate de un mare incendiu, este impus un regulament ce hotaraste sa nu se mai permita decat constructii din zidarie, care vor inlocui treptat constructiile de lemn. intr-o scrisoare de la 1855, un austriac descrie Lipscaniul astfel: „Cea mai frumoasa si mai vesela strada din Bucuresti este strada Lipscani, unde se afla cele mai bogate si mai luxoase magazine care, prin marimea si stralucirea lor, se pot masura cu magazinele vieneze”… Numele strazilor din zona arata si azi faptul ca pravaliile erau grupate dupa specificul marfurilor: Blanari, Bacani, Covaci, sepcari, selari. Daca inceputul secolului XX este o continuare fireasca a evolutiei zonei ca si centru comercial al orasului, a doua jumatate a secolului XX constituie, daca vreti, intriga naratiunii pe care dorim sa o prezentam.
In comunism, actiunile de restaurare au existat doar pentru un scurt interval de timp (1969-1972) – cand au fost redate circuitului turistic si activitatii comerciale: Hanul lui Manuc, Hanul cu Tei, Curtea Sticlarilor, Cafeneaua Veche, Palatul Voievodal; multe cladiri cu magazine la parter de pe strazile Lipscani, Gabroveni, selari, Blanari, Covaci… Aparent fara nici o explicatie aceasta actiune a fost oprita si nu s-au mai facut decat interventii punctuale. Cutremurul din 1977 a distrus 14 imobile si a subrezit multe altele. Au aparut astfel locurile virane, ruinele… S-au facut apoi demolari de imobile care s-ar fi putut restaura fara mari probleme, doar pentru ca autoritatile nu erau absolut deloc interesate in a le salva. Mai mult decat atat, constructii deosebit de valoroase pentru patrimoniul orasului au fost demolate peste noapte (1978 – demolarea gruparii de case de negustori de pe Bd. Bratianu).
Incepand cu 1981, centrul istoric al Bucurestiului va fi complet abandonat. Specialistilor li se va intretine insa speranta unei interventii. in tot acest timp, acesti specialisti au continuat sa elaboreze studii si proiecte, sa vorbeasca in conferinte; sa lucreze pe materiale din arhive; sa organizeze expozitii cu subiectul „Lipscani”.
„La diverse intervale de timp, eram chemati sa prezentam alte si alte machete, studii si fatade intr-o joaca ipocrita de a crea aparenta unui interes pentru zona Lipscanilor” (Gheorghe Leahu – Lipscani – centrul istoric al Bucurestilor, p. 87).
Trecut apropiat
Intre 1985-1988 (epoca „maretelor ctitorii”) au fost ani in care perimetrul istoric Lipscani a supravietuit ca o insula izolata, intre edificiile noi ale centrului. La inceputul anului 1989, pericolul de prabusire pe care il prezentau unele cladiri este sesizat de I.C.R.A.L. si Primaria solicita expertiza a 48 de imobile propuse pentru demolare – comisia din care au facut parte arhitecti si ingineri preocupati de soarta patrimoniului va exclude propunerile de demolare.
Dupa 18 ani de demersuri fara succes, in martie 1990 soseste in sfarsit momentul de a vorbi raspicat si fara teama. Are loc o sesiune de comunicari si o expozitie la Palatul sutu. Ca urmare a acestor actiuni, in 1990 se creeaza prin decizia Primariei Bucurestiului o institutie direct legata de soarta Lipscaniei: sucursala „Centrul Istoric”.
Cu toate acestea, distrugerea nu este stopata: daca inainte cauzele erau reaua credinta si nepasarea, ulterior a intervenit lipsa fondurilor si lipsa legislatiei care sa faca posibila o interventie in conditiile noii economii. Urmarea: jafuri, demolari abuzive, lipsa de intelegere a unor intreprinzatori fara scrupule si fara cunoasterea legilor de protectie a monumentelor.
Foto”… zona Lipscanilor este marcata de cutremure, anii de abandon din timpul dictaturii si de invazia unor categorii sociale inculte si agresive care-i accentueaza distrugerea”. (Gheorghe Leahu – Lipscani – centrul istoric al Bucurestilor p. 96) Din anul 1992 incep actiuni care sa conduca la intelegerea si insusirea conditiilor noului context: care sunt parghiile, instrumentele necesare unei interventii urbanistice in conditiile economiei de piata. Sunt concepute planuri, strategii si din nou studii. La initiativa Uniunii Arhitectilor – cu fonduri alocate de Know How Fund U.K, au fost organizate intalniri si dezbateri care au condus la realizarea unei schite de strategie pentru regenerarea centrului istoric al orasului Bucuresti. in Arhitext Design nr. 3/1995 a fost publicat raportul discutiilor intre U.A.R., Institutul Proiect Bucuresti si U.R.B.E.D. – Urban and Economic Development Group. Au fost evaluate necesitatile, printr-o foarte atenta analiza a situatiei existente si apoi au fost schitate actiunile cu care s-ar putea incepe regenerarea centrului istoric. Toata speranta era in investitorii care au intarziat apoi sa apara si despre care se spunea ca ar trebui sa fie investiti cu incredere, si in acelasi timp sa fie facuti sa inteleaga ca aceasta zona este supusa unui regim foarte special: „declararea intregii zone drept zona de conservare – ceea ce inseamna ca orice demolare sau modificare a cladirilor din zona fara autorizatie speciala din partea autoritatilor locale este interzisa”. Autoritatile locale erau desemnate sa initieze reparatii esentiale, folosind propriile lor mijloace de finantare, recuperand ulterior costurile de la proprietari. Vreme de 5 ani nu s-a intamplat nimic in acest sens.
FotoIn 1995, seminarul international „Aspecte ale Renovarii Urbane – Zona Istorica Lipscani”, organizat la initiativa Consiliului Local al Municipiului Bucuresti si a Fundatiei pentru Reconstructia Capitalei – s-a inscris pe aceeasi linie a cautarilor celor mai bune masuri pentru regenerarea zonei. Au avut loc discutii privind situatia juridica a proprietatilor si modalitatile de finantare a lucrarilor, constatand ca bugetul local nu poate suporta decat o mica parte si ca trebuie gasiti investitori privati. S-a discutat deasemenea despre necesitatea crearii unei agentii care sa fie administratorul operatiunii de regenerare si care sa urmareasca obtinerea de facilitati din partea Guvernului, sa puna bazele unor parteneriate intre sectorul public si cel privat, sa implice proprietarii.
„Acest seminar este pentru noi ca un fel de alfabetizare 40 de ani nu s-a facut nimic, doar interventii sporadice…” – Gheorghe Leahu;
„… Nu putem astepta 5-10 ani pana se va completa legislatia. Trebuie sa incepem acum, cu actiuni mai mici” – Nientread P. – participant din Olanda (extrase din prezentarea seminarului – AD nr. 7/1995)
Prezent
FotoAbia in 1999 incep sa fie puse in practica cateva dintre ideile vehiculate in anii ’90 si astfel un parteneriat in care sa participe Municipalitatea devine realitate. „Actiunile mici” de care se vorbea la seminarul din 1995 sunt prinse intr-un proiect intitulat „Un Bucuresti Frumos”, care concentreaza fonduri provenite de la Uniunea Europeana, PNUD (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare), Primaria Municipiului Bucuresti, Primaria Sectorului 3 si Fundatia Sperante. Se ajunge la un buget total de aproximativ 1 milion de dolari din care sunt finantate lucrarile de restaurare a unor fatade si repavarea unor strazi in zona Lipscaniei.
Prima faza a proiectului este deja in curs. Sunt restaurate fatadele a doua imobile din Strada Franceza (in imediata apropiere a Muzeului Curtea Veche) si au fost repavate strazile Covaci si selari. Faza urmatoare continua actiunile de restaurare de fatade si repavari de strazi si in plus se va interveni si asupra unor loturi vacante: terenul viran de dimensiuni impresionante din Strada {elari va fi situl unui concurs de arhitectura pentru amenajarea unei piete alimentare.
Scopul proiectului „Un Bucuresti Frumos” este sintetizat de consilierul tehnic al echipei care il administreaza: „Speram ca, prin revitalizarea inimii orasului, sa contribuim la refacerea imaginii Bucurestiului ca oras bogat atat economic, cat si cultural, asa cum a fost pe vremea cand era numit „Micul Paris al Estului”.
Credem in valoarea acestei zone si vrem sa demonstram ca merita facute investitii aici. in acest moment, aceasta arie turistica extraordinara nu este absolut deloc exploatata” – arhitect Jacques Emmanuel Remy, reprezentant al PNUD.
FotoPrin eforturile acestui proiect se incearca deblocarea situatiei existente prin imbunatatirea imaginii centrului istoric astfel incat investitorii asteptati inca din ’90 sa-i descopere/redescopere calitatile.
Bazat pe experienta proiectului „Un Bucuresti Frumos”, va fi creat un program care va cuprinde proiecte si in alte orase ale tarii si care va purta denumirea de „O Romanie Frumoasa”. |n acest sens au fost deja semnate intelegeri cu municipalitatile din Iasi si Brasov.
Se face ceva pentru recuperarea Lipscaniei, se incearca oprirea decaderii fizice si a dezintegrarii sociale si economice din perimetrul istoric. S-a reusit implicarea Municipalitatii intr-un parteneriat care se poate constitui ca model pentru operatiuni urbanistice viitoare. Opinia publica, rezidentii zonei sunt informati si sensibilizati prin toate mijloacele disponibile.
Suntem indreptatiti oare sa credem ca un remarcabil patrimoniu urban va fi redat orasului? Va avea povestea Lipscanilor un sfarsit fericit?