Modulatii interioare – Constantin Hostiuc

Odata constatata, conceptual si in materie, calitatea de arhitectura dubla a constructiilor realizate de AGD (tandemul restaurare/creatie apare aproape ca un leitmotiv al atelierului) interogatia care ar alcatui portretul-robot al stilisticii vehiculate poarta cu necesitate pe racordarea celor doua elemente – sunt ele constituente ale unei formule omogene, veritabile, proprii si asumate?
Desprins din obiectele edificate, liantul ideologic apropriat si cultivat vine din poetica texturilor ce sublimeaza functionalitatile impuse: pare ca arhitectul desemnat sa „puna-in-opera” o anume solutie opteaza pentru o extragere, o „punere-in-lumina” a acesteia, ca si cum ar experimenta, in lucru, contopirea diacroniilor intr-o unica expresie finita: anvelopa, de cele mai multe ori ‘”clasica” (databila precis) tamponeaza cu motivatie contextuala un interior decupat din cea mai stricta actualitate, de o libertate sigura, pusa la adapost de (in) coaja continatoare. De unde sentimentul de plenitudine ce amplifica/particularizeaza integrarea spatiilor „subcutanate”, cu organicitatea-surprizasubcutanate”, cu organicitatea-surprizstientizezi, insa, imediat, propunerea dialogala in cheie ludica, de esenta deconstructivist-organicista ce expediaza in secundar prozaicul rezolvarii corecte a necesitatilor reclamate.
Optimizarile pe care arhitectul, in activitatea sa de constructor, este conditionat sa le realizeze sunt, prin urmare, rezolvate en passant, chiar daca precis profesional, dar calitatea actului arhitectural se afla dincolo de aceasta limita-cerinta: acolo unde apare mizanscena, elementul-ca-intepretare, se manifesta cu evidenta nuanta de play in ambele sensuri a edificarii (de performare, de mimare a jocului), tradusa in spatialitate prin butaforicul estetic si geometric.
Devin logice, in aceasta viziune a actarii (d)eliberate, naratiunile integrate, traseele, coloanele-semne, mesajele si materialitatile multiple (Muzeul Eminescu, Ipotesti), volutele spatiale „naturate” (Muzeul de {tiinte Naturale, Suceava), casetoanele alternate ale plafonului din Directia Silvica Suceava etc, iar arhitectul-om-de-arta isi poate recrea, sau doar regasi propria conditie de independenta, vitala pentru aparitia operei. De la acest temei plecånd, si cu tendinta de a neutraliza eventuale contaminari, sunt redescoperite, in cazul dat, premisele dialogului intre cele doua paliere constitutive ale individualitatii arhitectului (specialistul-artist) si personalitatii arhitecturii profesate („slaba” retorica a fatadei versus continut puternic modelat), al caror numitor comun este dialectica integrata „coaja/miez”: sunt sensuri care isi doresc sa fie reductibile la calitatea unica de conceptualizare metafizica a ideii de omenesc.
Declaratia importa, in timpul silogismelor-stindarde, prea putin, si poate duce, (ca) in varianta arhitecturii AGD, la licitarea reactiei adverse, de minimizare asumata a imaginii superficiale („de suprafata” insemn?ia importa, in timaul silogismelor-stindarde, tinutului care nu va soca, ci va impune prin coerenta, mesaj, simplitate.
Pot fi identificate, cu multa usurinta, atasuri metafizice ale acestui tip de arta nearoganta, „umilita”; in context, insa, ele n-ar face dec asi intrucatva inoportun asupra valorii si valorilor practicate. Caci echilibrul artefactelor semnate AGD mizeaza definitiv pe investirea lor supraprofesionala si estetica rezultata din utilizare si confirmare concreta a viabilitatii lor.
Lucru ce ne obliga la respectul pentru electiune, la decantarea calitatii obiectului prin judecata timpului, la amanarea unei definitii alfel dec?ii alfel decefiniea calita?ii obiectului prin judecata timpului, la ama0aC
a at mai plenar cu cat ii poate fi adaugata acea naratiune a intåmplarilor succesiv aditionate, a ipotezelor incluse ca latente. Care profeseaza, cu toate riscurile, completitudinea deschisa, proaspata pentru ca nu are orgoliul de a semnala mereu-ultimul count-down.