Modelul Brancusi – Adrian Gongea

Anul acesta il celebram pe Brancusi, si parca ne simtim mai bine, mai siguri de valoarea noastra tocmai prin acel efect sinergetic de confirmare a unor valori romanesti intr-adevar universal recunoscute prin acest legatar de geniu.
Ca automultumirea acestei confirmari poate fi si autosuficienta nu stirbeste nicidecum din valoarea sa sentimentala. Faptul ca a influentat decisiv sculptura moderna a devenit istorie. Ca in spatele conceptiei sale se ascund cele mai subtile principii de design va fi un lucru mai putin evident, si poate un material pentru polemici de catedra daca istoria designului din ultimii ani nu ar aduce dovada. Intotdeauna creatorii au fost inspirati de modele, de catre alti artisti cu renume, curente si stiluri deosebite. Astfel, mai toti creatorii de mobila s-au inspirat din subtilitatea creatiilor dinastiei Ming, din stilul Egiptului antic, tot asa cum anumiti creatori cubisti au avut o slabiciune pentru arta neagra.
In ultimul timp, VIP-urile designului sunt mai mult sau mai putin admiratori ai sculptorului, gasind in opera sa surse de inspiratie (si poate chiar mai mult…).
Philippe Stark creeaza o periuta de dinti care arata ca o copie micsorata la scara a „Maiastrei” si mai departe face furori cu un mic hooker al carui „prototip” il gasim la „Masa tacerii”. Acestea nu vor fi fost, in mod evident, coincidente conceptuale, ci mai degraba „citate” formale, rezultatul vizitelor repetate la Centrul Pompidou din Paris, unde, dupa cum bine stim, se afla o replica exacta a atelierului maestrului.
Mai departe sa amintim de Tom Dixon, designerul absolut incantat de Brancusi si care nu pregeta sa realizeze (in tehnica hartiei de orez de tipul Isamo Nogushi) rafinate corpuri de iluminat in forma „Coloanei infinite” pe care le si intituleaza „Brancusi Columns”.
Ar mai fi de amintit masuta de bistrou a celebrului designer James Irvine, a carei tablie este sustinuta de un picior de tipul coloanei infinite sau a soclurilor brancusiene.
Si daca ne oprim aici cu exemplificarea citatelor formale directe, mai ramane un ceva, un anumit repertoriu de forme abstracte, epurate, o anumita filozofie a formei recognoscibila atat in designul Bauhaus, cat si in mai noul, postmodernul „edge design” (fara a uita „pestele” sau, care poate a fost o sursa de inspiratie pentru designul aerodinamic sau hidrodinamic).
Preocupat de esente, de imuabil, de firesc, Brancusi a mers cu o intuitie fara compromisuri catre acele filosofii panestetice, care se numesc in designul modern „less is more”, „form follows emotion” sau „forma ca semn”. Distiland cu rabdare orientala repertoriile ornamentale arhetipale, nu a facut decat sa ajunga la adevaratele forme esentiale, care nu sunt in mod necesar sfera, con sau cub, ci ritm, semn etc. Astfel, repertoriul sau este in mod necesar si cel al designerului, ca si modul de abordare a expresiei prin reducerea la esente simbolice. Faptul ca la un moment dat un vames l-a acuzat pe sculptor de a fi introdus in America obiecte tehnice fara a plati taxele (era vorba de sculpturile sale…) nu poate fi decat un motiv in plus de reflectie vizavi de relatia design – Brancusi.
Iata de ce un designer de calitate nu poate evita confruntarea cu Brancusi, caci nu poate evita confruntarea cu principiile bazale ale meseriei.