The Blair Witch Project sau
Filmul ca happening
FotoLa un secol de la epoca fratilor Lumi?ilor Lumil da la epoca fra?ta filmului (a nu se interpreta malitios alaturarea celor doua arte atat de, dupa unii, concurente). The Blair Witch Project, filmulet straniu si cam debusolant, sparge toate fundamentele marketingului pietei de film si devine cea mai rentabila productie din istoria cinematografului: mai putin de 30.000 de dolari investitii si peste 150 de milioane incasari pana in prezent (filmul a fost realizat in 1999). Filmarile au durat doar 8 zile, iar echipa a fost compusa din 5 persoane: Daniel Myrick si Eduardo Sánchez (scenariu, regie, montaj) pe de o parte, si Heather Donahue, Michael Williams si Joshua Leonard (actori) pe de alta parte.
Sa vedem insa cum se explica succesul si ce se ascunde in spatele filmului, ca discurs estetic si mai ales sociologic.
Undeva, in Maryland, exista o padure pe nume Black Hills, despre care localnicii spun c-ar fi bantuita de o vrajitoare. Pana aici nimic extraordinar, caci de-a lungul si de-a latul planetei sunt o multime de astfel de locuri – in Scotia, de exemplu, localnicii mananca zilnic cu strabunii lor morti la masa, iar in Transilvania victimele lui Dracula au invatat sa zambeasca frumos si sa nu-i mai sperie pe turistii de pretutindeni. Problema de la Black Hills este ca vrajitoarea respectiva e rea cum nu s-a mai vazut si oricine se incumeta prea adanc in padure n-are nici o sansa de a mai iesi viu.
FotoUn grup de trei tineri, cu inima in dinti si tinereasca inconstienta/curiozitate in convingeri, se avantau pe 21 octombrie 1944 cu o camera de filmat in padure, pentru cateva zile, ca sa vada ce se-ntampla de fapt. La-nceput lucrurile decurg cum nu se poate mai haios pentru ei – nici urma de vrajitoare. topaie si chicotesc, razandu-si de stupiditatea superstitiosilor. Cu cat trec orele insa (si mai ales cele de noapte), semnele incep sa demonstreze contrariul, iar sicanele nevazutei apar si se-ndesesc. {icane ce devin tot mai serioase, caci studentii incep sa dispara, unul cate unul, ca si cum nici n-ar fi fost vreodata, iar din toata expeditia nu ramane decat pelicula cu inregistrarea – terifiant document!!!
Cam asta e actiunea. Ca limbaj cinematografic, filmul e realizat cu camera mobila (16 mm si Hi8), foarte simplu. Ciudat, nu?, ca minimalismul are atata priza la publicul american. Altfel, stilul nu e nicidecum o noutate, caci de la Bresson, Dreyer si Ozu si pana la Aki Kaurismäki si Bruno Dumont, minimalismul si epurarea formala sunt un capitol destul de amplu in istoria cinematografului. Iar efectele camerei mobile sunt exploatate de mai bine de 10 ani de Lars von Trier si, mai recent, de toti danezii ce s-au adunat in jurul lui zicandu-si Dogma. Asadar, nici o revelatie pana acum. E adevarat, pe de alta parte, ca, prin acele mijloace minimale, filmul gradeaza foarte bine suspansul, misterul si frica. Frica ce evolueaza treptat – totul se transforma, cu incetul, din gluma si neincredere batjocoritoare, in grav si tragedie. Bietii copilasi, studenti lunatici si neascultatori, au luat-o prea de-a dreptul spre bunicuta si i-a mancat lupoaica de vrajitoare. Trecerea de la inocenta la maturitate se plateste uneori cu viata… Cu toate calitatile lui estetice, intrebarea persista: de ce tocmai acest film a „spart” piata, devreme ce experimente de acest gen sunt produse in numar mare de catre scolile de film din toata lumea, sub forma de scurt metraje.
Ca gen cinematografic, e realizat ca un documentar – nimic nou, dar straniu ca acest gen are atata audienta. insa tocmai in acest fapt rezida explicatia: filmul a fost lansat pe piata ca fiind un documentar autentic. Cu alte cuvinte, ca pelicula a fost cu adevarat gasita in padure, dupa disparitia tragica a celor din expeditie. Acum totul se clarifica, iar astfel The Blair Witch Project devine un excelent material de studiu social. Caci, in „fenomenul” The Blair Witch Project se reflecta o intreaga societate, cu deprinderile ei, blazata material si in goana dupa senzational. Gandul te duce imediat la farsa regizata de Orson Welles, in anii ’20-’30 cand, la radio, a fost transmisa in direct invazia martienilor. {i astfel, The Blair Witch Project (considerat deja cea mai mare farsa din istoria filmului), inainte de a-si gasi locul in istoria cinematografului, si-l va gasi intr-o istorie a farsei. Si, as indrazni sa spun, mai in gluma, mai in serios, ca si-n istoria artei caci, prin animatia sociala si implicarea publicului pe care o presupune, se apropie de happening. De-aici incolo, criticii de arta au cuvantul…